Lucian Dumbrava

Peronul de la Linia Moarta Lucian Dumbrava

THE PLATFORM OF THE DEFUNCT RAILWAY LINE. A Novel

This book is in Romanian. It is a novel reacting against the hopelessness of the human condition in the Universe.

Romanul Peronul de la linia moart? vorbe?te despre condi?ia dramatic? a omului în Univers, despre lipsa de speran?? ?i despre condi?ia supravie?uirii prin în?elepciune ?i serenitate. Este o carte care ne ajut? s? ne descoperim resorturile intime ?i s? ne în?elegem pe noi în?ine mai bine, mai profund, prin raportare la destinele personajelor.

Reproducem un fragment din roman.

Pe drumul parcurs în sens invers, ?i-a cump?rat dou? kilograme de cartofi, cinci ou?, o jum?tate de pâine ?i-un pachet de ?ig?ri; de la farmacia din col? - un set de seringi ?i batiste imprimate cu flori albastre, de prim?var?. Toate astea l-au costat cam cât un palton din pia?a aceea de vechituri, un palton negociat cu ranchiun? ?i pragmatism.
Prânzul trecu încet, cu câ?iva cartofi pr?ji?i, un ou ?i o jum?tate de felie de pâine. Picurii de ploaie î?i b?teau tic-tac-ul timpului în ritm propriu, sp?rgându-se de pervazul ferestrei. Al?ii, se scurgeau în lacrimi, de-a lungul geamului. Jos, se adunau în b?l?i sordide.
Strânse masa distrat, f?r? gânduri exacte. Se a?ez? la birou ?i scoase manuscrisul. Timp de o jum?tate de or? imagina?ia lucr? febril, ideile se stabilizaser?, ochii priveau departe, pierdu?i. Scrisese cinci rânduri. Noaptea era departe. Ziua mult prea lung?. Ploaia asta nenorocit?, în armonie cu propriile-i tr?iri, începea s? semene a potop. Cineva, un poet, probabil, spunea c? ploile sunt lacrimile lui Dumnezeu. ?i de ce ar fi plâns Dumnezeu? De neputin???

*

L?s? apelul s? alerge de-a lungul firului de telefon, ascult? ?ârâitul de la cel?lalt cap?t ?i închise. Aprinse o ?igar?. Primul fum inspirat a fost un oftat prelung ?i hârâit. În întunericul de dincolo de fereastr?, nu se mai vedeau str?lucind picurii de ploaie, nici nu se mai auzea darabana ritmic? a stropilor pe pervaz. O durere surd?, ciudat?, se ghemuia cu obstina?ie de-a dreapta inimii, acolo unde sufletul î?i face cas?-n oameni. Vocea aceea grav?, feminin?, aproape matern?, vocea aceea de dincolo de percep?ia vizual?... Îi era dor de aceea voce. Se surprinse îmbr??i?ând vocea, tonalitatea cu inflexiuni materne... Scrumul ?ig?rii c?zu, uitat, pe carcasa de ebonit? a telefonului. V?l?tucii albi, în mici ?iraguri de nori dispersa?i, tindeau înspre fereastra închis? a buc?t?riei.
Form? din nou num?rul Cristinei, ?tiind c?, dac? va avea destul curaj, vocea aceea i se va adresa, calm? ?i lini?titoare. Apelul gre?it, gonea prin cabluri complicate.
- Nu, nu deranja?i.
Ca ?i cum s-ar fi cunoscut dintotdeauna, discu?ia decurgea firesc, deschis, ca între doi oameni pe care-i leag? sentimente deosebite ?i care nu s-au mai v?zut de foarte mult timp.
- Spuneai c? mai ai poeme pentru un volum... A? dori s? sco?i aceast? carte cât mai curând ?i ?in neap?rat s? te ajut în sensul acesta. Cât ar costa publicarea? Implicarea în discu?ie a unor termeni financiari, îl f?cur? s? se simt? stânjeni