Adrian Vizireanu

O Lume de Poezie Adrian Vizireanu

A WORLD OF POETRY. Poems

This book is in Romanian. It is Adrian Vizireanu's first selection of poems. Adrian Vizireanu has a distinguished voice among the new Romanian poets.

Volumul de versuri O lume de poezie de Adrian Vizireanu ne prezint? un poet al dorului, al ata?amentului fa?? de valorile tradi?ionale exprimat cu mijloace moderne, tulbur?toare.

Iat? câteva dintre poemele din volum:




Blidaru

Urcând pe sc?ri de frunze, parfumul de salcâm
se zbenguie prin trunchiuri pestri?e de fag,
jucându-se de-a ascunselea pe c?r?rile aerului,
cu mirosul jilav din g?m?liile de mu?chi.
Spre amiaz î?i umbre?te oboseala hârjoanei,
sub p?l?rii de ciuperci, învelindu-se cu amintiri.
Urc gâfâind prin pâlcuri de melancolie,
pitulate dup? alb de mesteceni.
Urc coborând prin timp spre un cer de demult.
Inima mi-o simt fugind înainte,
hoin?rind printre sânzienele prinse în hore de zâne.
Tremurând, perdeaua de frunze se d? feciorelnic de-o parte,
deschizând pleoapa p?durii spre pisc.
Acolo, v?d cum timpul se ca??r? pe ziduri de granit,
aruncându-mi-se de gât într-o îmbr??i?are cu urlet de lup.
Îmi a?ez fruntea pe piatra str?bunilor mei,
sim?ind cum lichenii mileniilor îmi inund? tâmplele.
Se nasc în mine b?rba?i cu p?rul c?runt,
iar suli?e cu vârf de plug m? str?pung,
devenind mesager între lumi.
Deodat?,
m? ag?? de gigantice glezne pline de rou?.
E?ti tu, Zamolxe?




Adev?rul?

Adev?rul perind? prin noi
dinainte de timp, de lumi, de cuvânt.
Privind spre ??rmuri, prin stele
ag??ate în candelabre de galaxii,
de mân? cu iubirea, întâiul cuvânt,
înl?n?uie totul contopit în "a fi."
St? ascuns în abisul m?rii de suflet,
a?teptând s? la?i pleoapa inimii deschis?
pentru clipa în care,
?i se va ar?ta în rochie de mireas?.
Adev?rul e o s?mân?? care încol?e?te în noi,
doar udat? cu puritatea din lacrima dragostei.
Din p?mântul incertitudinii,
copacul adev?rului se ridic?,
ad?pând la umbra lui
doar pe cei înseta?i de axiomele lumii.
Adev?rul e muzica ce rote?te în trans?
cu sfere dervi?e din haos,
din rotire luând trup, forme ?i fapte,
hr?nite din inocen?a copil?riei,
?i dragostea tinere?ii.
Adev?rul nu a fost ?i nu va fi, ci doar este,
a?teptând timid, în etern,
s?-l curtezi cerându-i mâna,
pentru ca în noaptea nun?ii
s?-?i dest?inuie în s?rut lumea.




Argus

Simt diafragme crescându-mi pe trup,
le ating ?i în vârful degetelor mi se nasc pleoape.
R?nit de lumina din jur,
sufletul ?i-a hot?rât metamorfoza.
Mutând vibra?ia cuantei din lumi în vise,
m? transform,
dorm,
?i m? nasc Argus.
E singurul drum prin care sfin?enia luminii
îmi poate str?punge trupul f?r? s? doar?,
e singurul drum prin care, f?r? s? am ochii închi?i,
pot vedea Lini?tea.