Petre Ghelmez

Manzul de Vant Petre Ghelmez

The Colt of Wind. A Children's Novel

This book is in Romanian. It is the work of the great Romanian poet, publisher, journalist, and children's writer Petre Ghelmez. This book initiates young and very young readers in the mystery of living in the countryside.

Mânzul de Vânt...

Un Mânz de Vânt are fiecare om cu el. Om ?i Mânz merg din copil?rie împreun?, ca doi prieteni buni, la bine ?i la r?u - ?i întâmpl?rile unuia sunt, de fiecare dat?, ?i ale celuilalt. Drumul lor este tot atât de scurt sau tot atât de lung, la amândoi. La fel de lin sau de avântat, la fel de limpede sau de întunecat, ?i tot atât de lin sau de pr?p?stios, la unul ca ?i la cel?lalt. Când piere f?ptura aceasta curat? ?i luminoas?, f?cut? din nimic ?i din totul, care poate transforma într-o clipit? chiar un automobil orgolios ?i elegant ca al meu într-un abur de lumin?, atunci piere ?i drumul.

Piere calul, piere ?i c?l?re?ul.

[...]

Asfaltul se transform? ?i el într-o câmpie întins?, cu iarb? m?t?soas?, împestri?at? de fluturi ?i flori. Ci?meaua automat?, din col?ul str?zii, devine izvor plin de r?coare. [...]

Noroc c? agen?ii de circula?ie pe lâng? care trec eu - vreun b?iat chipe? ori vreo fat? nostim?, în uniforma ei milit?reasc? - nu ?tiu ce e cu mine ?i a?a scap cu fa?a curat?. M? opresc ei din când în când, la câte o intersec?ie sau la câte un panou indicator ?i-mi atrag aten?ia: "A?i condus cu vitez? prea mare!" Ori: "N-a?i pornit la timp ?i a?i încurcat circula?ia." Sau, ?i mai grav: "A?i înc?lcat regulamentul, trebuie s? v? amend?m!"

Ei nu v?d Mânzul meu de vânt, ro?cat ?i suplu, u?or ?i ager ca gândul, care m? poart? în aceea?i clipit? pe toat? fa?a p?mântului, în stele ?i-n lun?, f?r? s?-mi cear? nici m?car o tav? de j?ratec, a?a cum spune povestea c? i-a cerut mâr?oaga aceea neputincioas? lui F?t-Frumos, pentru a se preface în cal înaripat.

Cât mai e vreme, pân? nu ajungem la o intersec?ie periculoas?, vreau s? v? povestesc câte ceva despre Mânzul meu de Vânt, care a existat, tot atât de adev?rat cum n-a existat, în copil?ria mea, ?i cu care ?i acum m? mai întâlnesc din când în când.

În zadar m? fac eu c? i-am uitat chipul, în zadar încerc s? cred c? nu-i mai în?eleg vorbele ?i mersul. E de-ajuns ca, sub ap?sarea unei raze de soare sau de lun?, o frunz? s? se desprind? de pe creang? ?i ?tiu c? acolo se afl? el, Mânzul de Vânt. Aud, tropotitul copitelor sale m?runte în spatele meu, m? întorc ?i nu-l v?d. Se mi?c? iarba în fa?a mea, dar nimeni nu trece. M? mul?umesc atunci s? ascult ?i s?-i transcriu aici, pe hârtie, pove?tile. ?i îndat? apar urechile-i agere ?i botul lui umed, din r?muri?ul umbros ?i sonor al cuvintelor. Atât de aproape! Atât de departe!...

Petre Ghelmez